Societatea democratică modernă obligă omul să trăiască
într-un mediu tot mai civilizat și mai sociabil. De multe ori omul uită că
trăiește în comunitate cu alți semeni și că alături de el se află indivizi care
au nevoie de înțelegerea și sprijinul său de îndrumare. Excursia realizată de
elevii Liceului Teoretic Teiuș la Liceul
Special Samus, Cluj-Napoca a avut ca scop colaborarea dintre instituțiile
școlare implicate în proiect accentuând necesitatea socializării elevilor
deficienți și integrarea acestora în comunitate.
Printre obiectivele
proiectului se numără: (1) să
comunice și să colaboreze cu elevii din școala parteneră, (2) să conștientizeze
afectivitatea de grup ca suport al prieteniei, (3) să împărtășească date din
experiența personală, (4) să conștientizeze apartenența României la UE prin
promovarea unor valori de integrare socială.
Colaborarea dintre Liceul Teoretic Teiuș Alba și Liceul
Tehnologic Special Samus Cluj-Napoca, este rezultatul proiectului început în
anul școlar 2013-2014 și continuat în anul școlar 2014-2015 cu vizita elevilor
noștri la parteneri.
Activitățile
proiectului au mizat
pe cooperarea și colaborarea celor două școli având rolul de a elimina
decalajele dintre persoanele normale și cele deficiențe.
Activitățile propuse: (1) jocuri de cunoaștere și
socializare realizate de elevii Liceului Special Samus Cluj-Napoca, (2)
prezentarea instituției prin activitățile desfășurate; (3) vizitarea școlii,
(4) promovarea activităților propuse de EUROPA CASA NOASTRĂ privind
cunoașterea Europei.
Elevii Liceului Teoretic Teiuș (25 de elevi) s-au
implicat în derularea activităților - excursia făcută la Cluj în cadrul
Liceului Special SAMUS, mediul de studiu al persoanelor cu dizabilități,
înțelegând că în Uniunea Europeana fiecare persoană are dreptul la educație
indiferent de statutul social. În implementarea proiectului au fost
implicați 20 de elevi cu deficiențe, care au organizat diferite activități
pentru elevii musafiri
Chestionarele
inițiale și finale, completate de elevii implicați în proiect, au relevat efectul
schimbului de informații asupra gândirii elevilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu