duminică, 8 aprilie 2012

ȘCOALA ALTFEL, Licelul Teoretic Teiuș

O săptămână de școală altfel care a propus elevilor activități variate implicându-i în diverse situații instructiv-educative.
Programul și-a propus implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități nonformale, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.
Clopoţelul “Şcolii Altfel” a sunat, pentru prima dată, în 2 aprilie 2012. A sunat pentru un altfel de orar, pentru activităţi care exced curriculumul naţional şi care, sperăm, că au adus plus-valoare întregii comunităţi şcolare: competenţe, coeziune, spirit de echipă şi, nu în ultimul rând, un zâmbet elevilor şi dascălilor implicaţi.
Activitățile propuse de Centrul de Documentare și Informare au fost: „Literatură vs cinematografie”, „În lumea poveștilor”(concurs pe marginea unei bibliografii date), „Ex-libris”, „Personaje păpuși”, „Lumea lui Nică în Paint”, „Jocurile copilăriei”, „Amintiri teatrale”.
Daniel Funeriu: „Școala altfel” a deschis câmpul unor activităţi care alminteri nu ar fi avut loc în şcoli. De asemenea, am urmărit creşterea entuziasmului elevilor pentru aceste activităţi şi cred că s-a reuşit. Împreună cu rigoarea de la ba­ca­laureat şi reintroducerea învăţă­mân­tului profesional, săptămâna "Şcoala altfel" este un element de cotitură în modul în care este concepută şcoala românească.”

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Campania Europeană „HAI PE NET!„

Pensionarii inițiați în utilizarea
elementară a calculatorului
În Săptămâna Internetului,  26-30 martie 2012, în parteneriat cu Fundaţia EOS România s-au desfăşurat la Telecentrul Liceul Teoretic Teiuş o serie de activităţi dedicate Campaniei „Hai pe Net!”:
Prezentarea ghidului campaniei, realizarea de pliante şi afişe publicitare, prezentarea instrumentelor TIC de testare a competenţelor digitale şi de sporire a şanselor de angajare, sesiune de referate ale elevilor cu tema „Internetul în dezvoltarea societăţii informaţionale”.
Campania „Hai pe Net!” se derulează la nivel european şi este susţinută de Comisia Europeană. Pentru că este dedicată în primul rând celor care nu au mai folosit Internetul până acum, echipa de implementare coordonată de prof.  Ramona Humeniuc şi asistată de prof. Marius Pintea a organizat activităţi de prezentare a site-urilor dedicate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la care au fost invitate persoanele şomere şi casnice din comunitatea locală, precum şi activităţi pentru seniori – persoanele de vârsta a treia, membrii Clubului de pensionari din localitatea Teiuş, care au fost iniţiaţi de către elevii clasei a XI-a R, profilul matematică-informatică, în utilizarea, la nivel elementar, a calculatorului pentru a naviga pe site-uri cu teme: sportive, petrecerea timpului liber şi procurarea biletelor de tratament. Domnul Contor Vasile, pensionar, fost cadru didactic ne-a asigurat că pensionarii vor continua colaborarea cu Telecentrul Liceului Teoretic Teiuş, deoarece această activitate inedită le-a oferit o alternativă pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii.
Celelalte activităţi au fost focusate pe teme adresate părinţilor elevilor cu privire la siguranţa copiilor pe Internet – în cadrul şedinţelor cu părinţii organizate în această săptămână, la nivel de unitate şcolară, au fost prezentate site-urile în limba română care oferă informaţii despre siguranţa copiilor, dar şi activităţi pentru elevi: navigare pe Internet, crearea adreselor de e-mail, a conturilor pe reţele de socializare şi utilizarea noii aplicaţii de testare a competenţelor TIC „Skillage” pentru tineri cu vârsta între 16-18 ani.
Directorul instituţiei prof. Octavian Mihai Rusu ne-a declarat că această Campanie a constituit un real succes atât pentru elevi, cadre didactice, cât şi pentru comunitatea locală, care au fost încurajaţi să se conecteze la Internet, să beneficieze din plin de o serie de aplicaţii şi servicii web şi să aducă totodată România online prin votul dat campaniei pe site-ul www.eos.ro.