miercuri, 5 februarie 2014

Simulare de incendiu

Activitate realizată in colaborare cu ISU Alba 
Parteneriatul are scopul de a contribui la educarea comunității și a elevilor, utilizând modalități interactive privind managementul riscului.
În cadrul activităților s-a promovat educarea privind apărarea împotriva incendiilor, precum și modul de prevenire și combatere în situații de urgență, atât în familie, cât și la școală.
Educarea privind apărarea împotriva icendiilor nu înseamnă să li se interzică copiilor tot ceea ce are legătură cu focul. Se știe că focul i-a fascinat mereu pe copii și, prin urmare, este necesat ca de la cele mai fragede vârste copiii să afle care sunt pericolele focului și fumului și să se exerseze cu ei comportamentul corect în caz de incendiu sau în diferite situații de urgență.
Scopul proiectului se poate cuantifica în următoarele obiective cadru propuse: formarea unor atitudini și comportamente responsabile în situații de urgență,  dezvoltarea capacității de a folosi cunoștințele dobândite în domeniul situațiilor de urgență pentru reglarea și influențarea comportamentului propriu și de grup, dezvoltarea spiritului de solidaritate, implicarea părinților și a comunității locale în viața școlii, cunoașterea principalelor tipuri de riscuri, a formelor de manifestare a acestora, precum și a terminologiei specifice.
De asemenea s-a avut în vedere și informarea copiilor cu privire la tipurile de risc generatoare de situații de urgență, măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, capacitatea de răspuns, autosusținere și prim ajutor, precum și la comportamentul adecvat în cazul producerii situațiilor de urgență.
 

duminică, 2 februarie 2014

UNIREA, NAȚIUNEA A FĂCUT-O

“Unirea fusese cea mai îndrăzneaţă şi cea mai înţeleaptă faptă a naţiunii româneşti. Îndrăzneaţă pentru că s-a săvârşit împotriva voinţei şi a dorinţei tuturor marilor puteri europene şi înţeleaptă pentru că, după veacuri de zbuciumări, părinţii patriei prevăzură, în sfârşit, că numai Unirea poate să fie pârghia de înălţare a neamului românesc.” (Tribuna din 24 ianuarie  - 1909)
Colaje realizate de elevi
Epoca în care s-a realizat Mica Unire reprezintă o perioadă de mare intensitate istorică. Transformările structurale au conferit înfruntării dintre forțele vechi și cele noi, aspecte dramatice. Lupta pentru unire s-a extins asupra societății împletindu-se cu resorturile pregătite pentru formarea statului modern al cărui beneficiar urma să fie poporul, în totaliatea lui.
Pe drept, perioada istorică în care s-a realizat şi consolidat, prin reforme, statul naţional, poate fi apreciată drept o perioadă a revoluţiei pentru unitate. De altfel, contemporanii înşişi i-au simţit ritmul, profunzimea şi dimensiunile.
Cadre didactice implicate: prof. Teodora ANCATEU, prof. Nicoleta CÎMPEAN, prof. Marius PINTEA