duminică, 2 februarie 2014

UNIREA, NAȚIUNEA A FĂCUT-O

“Unirea fusese cea mai îndrăzneaţă şi cea mai înţeleaptă faptă a naţiunii româneşti. Îndrăzneaţă pentru că s-a săvârşit împotriva voinţei şi a dorinţei tuturor marilor puteri europene şi înţeleaptă pentru că, după veacuri de zbuciumări, părinţii patriei prevăzură, în sfârşit, că numai Unirea poate să fie pârghia de înălţare a neamului românesc.” (Tribuna din 24 ianuarie  - 1909)
Colaje realizate de elevi
Epoca în care s-a realizat Mica Unire reprezintă o perioadă de mare intensitate istorică. Transformările structurale au conferit înfruntării dintre forțele vechi și cele noi, aspecte dramatice. Lupta pentru unire s-a extins asupra societății împletindu-se cu resorturile pregătite pentru formarea statului modern al cărui beneficiar urma să fie poporul, în totaliatea lui.
Pe drept, perioada istorică în care s-a realizat şi consolidat, prin reforme, statul naţional, poate fi apreciată drept o perioadă a revoluţiei pentru unitate. De altfel, contemporanii înşişi i-au simţit ritmul, profunzimea şi dimensiunile.
Cadre didactice implicate: prof. Teodora ANCATEU, prof. Nicoleta CÎMPEAN, prof. Marius PINTEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu