În perioada 10 februarie
– 10 martie 2014 la Liceul Teoreric Teiuș s-a desfășurat proiectul SAFER
INTERNET PLUS care a vizat atenționarea publicului țintă (elevii claselor
I-VIII și cadrele didactice ale unității de învățământ) cu privire la
utilizarea Internetului într-un mod mai sigur, exploatând latura informațională
a acestuia.
Argumentul
susținerii proiectului s-a concentrat în jurul informării elevilor și cadrelor
didactice despre dezvoltarea Internetului și a noilor tehnologii care au
schimbat iremediabil viața de zi cu zi a oamenilor, comunicarea, capacitatea de
înțelegere a lucrurilor, posibilitățiile de dezvoltare și exprimare.
Cel
mai bun lucru care se poate face în momentul în care tehnologia se dezvoltă
într-un mod incredibil este acela de a ne adapta, de a încerca să o înțelegem
și să o folosim pentru a putea profita la maximum de această extraordinară
resursă informațională. Chiar actul educațional a evoluat și a ajuns
la momentul în care activitatea educațională să includă programe, prezentări și
resurse utile de pe Internet care fac ora interactivă și plăcută de elevi.
În
aceste condiții proiectul a propus identificarea și cunoașterea riscurilor
folosirii Internetului, fiind cei mai importanți pași în evitarea și
contracararea lor, oferind păstrarea siguranței în mediul online, dar și
beneficiile folosirii eficiente și eficace a Internetului ca resursă
informațională, care să aducă un plus valoare dezvoltării autonomiei
infodocumentare la elevi și cadre didactice.
Proiectul a avut
ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a
tehnologiei on-line și a telefoanelor mobile, mai ales de către copii și
adolescenți, precum și conștientizarea și educarea acestora asupra pericolelor
navigării nesupravegheate pe Internet.
Obiectivele
proiectului au fost: cunoasterea riscurilor în navigarea
pe Internet, informarea asupra evitării și contracarării riscurilor navigării
pe Internet, formarea atitudinii corecte în activitățile desfășurate în mediul
online, înțelegerea valorii informaționale a mediului online, folosirea la
maximum a Internetului ca resursă informațională în scopul dezvoltării
autonomiei documentare.
Activitățile
desfășurate au fost: lecții despre siguranța copiilor pe Internet / în mediul
online: Fii în siguranță pe
Internet!, Care sunt pașii care te pot ajuta să
găsești ceea ce cauți?, Semaforul Online, Jocuri didactice,
realizarea de postere, colaje cu mesaje care promovează siguranța online,
crearea de website-uri, vizionarea de filmulețe care redau riscurile navigării
online.
La activitate au
participat elevii ciclurilor primar și gimnazial, aproximativ 400 de elevi.
Activitatea a fost realizată în colaborare cu echipa Sigur.info și Salvați
copiii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu