vineri, 20 februarie 2015

Ziua Siguranţei pe Internet 2015

LICEUL TEORETIC TEIUȘ s-a alăturat altor sute de şcoli şi organizaţii care au sărbătorit Ziua Siguranţei pe Internet şi care au promovat folosirea responsabilă a Internetului şi noilor tehnologii de către copii.
Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet,  LICEUL TEORETIC TEIUȘ a organizeazat activități prin care elevii să conștientizeze importanța adoptării unui comportament civilizat în utilizarea Internetului. De asemenea s-au accentuat posibilele pericole care pot surveni pe parcursul navigării pe diferite platforme de socializare utilizate în mediul online.
Ziua Siguranţei pe Internet a fost celebrată marţi, 10 Februarie 2015 şi propune tema „Împreună facem Internetul mai bun!”  oferind oportunitatea abordării într-o manieră non-formală a aspectelor pozitive pe care mediul online le are în dezvoltarea copiilor şi tinerilor şi, totodată, a rolului pe care fiecare dintre noi îl avem în crearea unui Internet mai bun. 
„Cu ocazia Zilei siguranţei pe Internet se implementează în peste 100 de ţări campanii educaţionale care promovează mesajul „Împreună facem Internetul mai bun!” cu sprijinul şcolilor, părinţilor, autorităţilor, societăţii civile şi presei naţionale. Experienţa din ultimii ani a Organizaţiei Salvaţi Copiii care implementează în România proiectul Sigur.info demonstrează interesul a tot mai multe instituţii de învăţământ de a se alătura iniţiativei de promovare a siguranţei pe Internet în rândul copiilor şi părinţilor. Începând cu anul 2009 peste 700 de şcoli au ales să se implice în activităţile propuse de echipa Sigur.info şi sperăm ca prin noul Ghid al sigurantei pe Internet lansat de Organizaţia Salvaţi Copiii în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale activităţile educaţionale care vizează acest subiect să fie implementate în toate şcolile din România. Mulţumim LICEULUI TEORETIC TEIUȘ pentru deschiderea de a se alătura iniţiativei internaţionale.” declară Georgiana Roşculeţ, coordonator educativ Sigur.info.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu