Liceul Teoretic Teiuș este beneficiarului unui grant în valoare de 315.900,00 în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE), Schema de Granturi pentru Licee. Acordul de grant nr. 272/SGL/RII din data de 01.10.2018 a fost semnat pentru subproiectul „SCOP – Susținere. Consiliere. Orientare. Progres.”, care la evaluare a obținut maximul de puncte (100 puncte din 100 posibile).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea interesului elevilor pentru învățare prin aplicarea unui pachet educațional modern în vederea facilitării accesului la învățământul terțiar și a unei bune integrări socio-profesionale. Subproiectul „SCOP – Susținere. Consiliere. Orientare. Progres.” își propune creșterea motivației intrinseci a unui număr de 40 de elevi din grupul țintă prin aplicarea unui program de dezvoltare personală, îmbunătățirea rezultatelor școlare pentru 50 de elevi din grupul țintă prin utilizarea tehnologiilor moderne pe parcursul activității instructiv educative, reducerea absenteismului pentru 30 de elevi din grupul țintă prin implicarea în activități extracurriculare, integrarea în învățământul terțiar și pe piața muncii a unui număr de 75 de elevi din grupul țintă prin activități de consiliere vocațională și orientare socio-profesională, precum și creșterea promovabilității la bacalaureat cu 1,4 % până la finalul proiectului, respective cu 0,2 % în primul an de proiect și cu câte 0,4 % în următorii trei ani prin activități de remediere școlară desfășurate cu elevii din grupul țintă pe parcursul derulării proiectului. Activitățile implementate în cadrul subproiectului au menirea de a conduce la obținerea rezultatelor scontate. Activități derulate în proiect: activități pedagogice și de sprijin (activități remediale, activități de consiliere și orientare, activități de dezvoltare personală și coaching), activități extracurriculare (vizite de studiu/ excursii tematice, documentare, activități extracurriculare pentru creșterea stimei de sine, activități de realizare a materialelor didactice pentru eficientizarea strategiilor de învățare), activități de dotare și renovare. Toate activitățile proiectului sunt gândite cu scopul atingerii obiectivelor specifice și a satisfacerii unor așteptări ale elevilor și rezolvării unor probleme constatate la nivelul procesului educațional desfășurat în unitatea de învățământ. Astfel, pentru eficientizarea procesului didactic, dar și pentru adaptarea conținuturilor la profilul educațional al elevilor școlii noastre, lecțiile remediale precum și resursele didactice elaborate, se vor centra pe corectarea și îmbunătățirea anumitor competențe absolut necesare pentru un parcurs școlar finalizat prin examen de bacalaureat național sau prin înscrierea la o formă de învățământ terțiar.
„Implementarea proiectului ROSE (Proiectului privind Învățământul Secundar) este extrem de importantă, deoarece susține, pe termen lung, preocuparea școlii de aplicare a unor soluții pentru problemele cu care se confruntă: absenteismul, promovabilitate scăzută la examenul de bacalaureat, lipsa motivației intrinseci, lipsa de atractivitate a școlii. Pe de altă parte, schimbările de atitudine, de comportament sau de natură motivațională pe care le generează implementarea proiectului, asigură succesul și sustenabilitatea acestuia. Eficientizarea strategiilor didactice, modernizarea resurselor educaționale, amenajarea unui spațiu adecvat și prietenos pentru desfășurarea actului educașional sunt elemente de care vor beneficia, pe termen mediu și lung, actualii și viitorii elevi ai Liceului Teoretic Teiuș” ne-a declarat prof. Marius Cosmin Pintea, directorul liceului și coordonatorul grantului accesat.