sâmbătă, 4 aprilie 2020

Abordare digitalizată a actului educațional la Liceul Teoretic Teiuș, Alba, în perioada stării de urgență


Liceul Teoretic Teiuș, Alba, completează programul educațional, dincolo de lecțiile digitalizate derulate pe platforme și în clase virtuale, cu activități care formează atitudini sociale și care consolidează relațiile interpersonale, chiar dacă situația globală ne ține departe unii de alții.
Școala uzează, în aceste condiții, de oportunitățile de dezvoltare a unor competențe și abilități, începând cu cele cognitive și reglatorii (ce ţin de rezolvarea de probleme, reglarea emoţională sau cultivarea unor interese, de dezvoltare a unor calități ale voinței, a curiozității și a căutărilor creative), până la cele ce ţin de motricitate și autonomie personală, oferindu-le copiilor și tinerilor experiențe utile și instructive diverse, practice, în contextul învățării intergeneraționale în familie.
Astfel, actul educațional se centrează în jurul ideii de încurajare a autonomiei copiilor și tinerilor: autonomie intelectuală, autonomie emoțională, autonomie socială. Din această perspectivă, la nivel de unitate școlară s-au propus, unitar, în perioada 30 martie – 3 aprilie, următoarele teme: pentru ciclul preșcolar „Stăm împreună” (activități: „Jucăria preferată” – descoperirea preferințelor copilului, „Sertarul cu surprize” – crearea unui colaj din lucrurile găsite întru-n sertar), pentru ciclul primar „În bocancii tatei” (activități: „Buchetul speranței” – realizarea unui buchet de flori din diferite materiale și dăruirea acestuia unui membru din familie, „Panoul de mulțumiri al familiei” – panou care cuprinde mulțumiri, cuvinte de apreciere pentru membrii familiei și pentru oamenii „eroi” ai societății din perioada pe care o traversăm), pentru ciclul gimnazial „Pas cu pas” (activități: „Arborele genealogic” – realizarea unei radiografii a familiei, „Cutia amintirilor” – cutie/borcanul amintirilor, decorat(ă) și constituită din bilețele cu lucruri pentru care membrii familiei sunt recunoscători în această perioadă), pentru ciclul liceal „Școala încrederii” (activități: „Posterul bugetului pentru o săptămână” – conștientizarea raționalizării resurselor, „Jurnalistul de încredere” – conceperea unor spoturi de încurajare, de încredere și speranță). Materialele realizate au fost centralizate în format digital la nivelul unității de învățământ.
„Prin activitățile derulate în această săptămână, noi ca unitate de învățământ, dorim să transmitem un mesaj al încrederii și al încurajării. De asemenea, am încercat să învățăm lecția solidarității și a fraternității, lecția generozității și a altruismului, a respectului față de toți cei care sunt în linia întâi în aceste vremuri, a protejării bătrânilor, a valorizării mai accentuate a familiei, lecții care pot fi asimilate mai bine în aceste zile de adulții aflați alături de copiii lor, prin discuții și gesturi umane firești” a declarat prof. Marius Cosmin PINTEA, directorul Liceului Teoretic Teiuș, Alba.