Liceul Teoretic Teiuș, Alba, completează
programul educațional, dincolo de lecțiile digitalizate derulate pe platforme
și în clase virtuale, cu activități care formează atitudini sociale și care
consolidează relațiile interpersonale, chiar dacă situația globală ne ține
departe unii de alții.
Școala uzează, în aceste condiții, de oportunitățile
de dezvoltare a unor competențe și abilități, începând cu cele cognitive și
reglatorii (ce ţin de rezolvarea de probleme, reglarea emoţională sau
cultivarea unor interese, de dezvoltare a unor calități ale voinței, a
curiozității și a căutărilor creative), până la cele ce ţin de motricitate și
autonomie personală, oferindu-le copiilor și tinerilor experiențe utile și
instructive diverse, practice, în contextul învățării intergeneraționale în
familie.
Astfel,
actul educațional se centrează în jurul ideii de încurajare a autonomiei
copiilor și tinerilor: autonomie intelectuală, autonomie emoțională, autonomie
socială. Din această perspectivă, la nivel de unitate școlară s-au propus,
unitar, în perioada 30 martie – 3 aprilie, următoarele teme: pentru ciclul
preșcolar „Stăm împreună” (activități: „Jucăria preferată” – descoperirea
preferințelor copilului, „Sertarul cu surprize” – crearea unui colaj din
lucrurile găsite întru-n sertar), pentru ciclul primar „În bocancii tatei”
(activități: „Buchetul speranței” – realizarea unui buchet de flori din
diferite materiale și dăruirea acestuia unui membru din familie, „Panoul de
mulțumiri al familiei” – panou care cuprinde mulțumiri, cuvinte de apreciere
pentru membrii familiei și pentru oamenii „eroi” ai societății din perioada pe
care o traversăm), pentru ciclul gimnazial „Pas cu pas” (activități: „Arborele
genealogic” – realizarea unei radiografii a familiei, „Cutia amintirilor” –
cutie/borcanul amintirilor, decorat(ă) și constituită din bilețele cu lucruri
pentru care membrii familiei sunt recunoscători în această perioadă), pentru
ciclul liceal „Școala încrederii” (activități: „Posterul bugetului pentru o
săptămână” – conștientizarea raționalizării resurselor, „Jurnalistul de
încredere” – conceperea unor spoturi de încurajare, de încredere și speranță).
Materialele realizate au fost centralizate în format digital la nivelul
unității de învățământ.
„Prin
activitățile derulate în această săptămână, noi ca unitate de învățământ, dorim
să transmitem un mesaj al încrederii și al încurajării. De asemenea, am
încercat să învățăm lecția solidarității și a fraternității, lecția
generozității și a altruismului, a respectului față de toți cei care sunt în
linia întâi în aceste vremuri, a protejării bătrânilor, a valorizării mai
accentuate a familiei, lecții care pot fi asimilate mai bine în aceste zile de adulții
aflați alături de copiii lor, prin discuții și gesturi umane firești” a declarat
prof. Marius Cosmin PINTEA, directorul Liceului Teoretic Teiuș, Alba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu