Gestionarea deșeurilor constă în minimizarea producției de deșeuri, recuperarea, reciclarea, reutilizarea și valorificarea acestora, inclusiv a celor biodegradabile cât și promovarea tehnologiilor moderne în domeniu.
InfoSearch CDI (Centrul de documentare si informare - LTT)
„Cărțile sunt comorile prețuite ale lumii și moștenirea potrivită a națiunilor și noilor generații” (Henry David Thoreau)
luni, 13 noiembrie 2023
Gestionarea eficientă a deșeurilor. Vizită documentară
miercuri, 16 noiembrie 2022
„Învățare cu Stare De Bine” la Liceul Teoretic Teiuș, Alba
Proiectul „Învățare cu Stare De Bine” își propune generarea stării de bine în rândul cadrelor didactice și crearea unei atmosfere prietenoase și de învățare, în sala de clasa. 10 cadre didactice vor participa la un atelierul de lucru abordând tema „Beneficiile stării de bine în învățare”, care, la rândul lor, vor derula un program de activități cu 200 de elevi din clasele IX-XII.
Atelierul de lucru „Beneficiile stării de bine în învățare”, coordonat de profesorul consilier școlar, Mirela Popescu, aduce în prim plan exemple de metode și procedee didactice bazate pe stimularea și dezvoltarea stării de bine, precum și pe a dezvoltării socio-emoționale a elevilor. Instrumentele psihopedagogice exersate de profesori, vor fi multiplicate în orele de dirigenție cu scopul angajării a cel puțin 200 de elevi în experimentarea „învățării cu stare de bine”.„Conceptul de
stare de bine nu este clar definit sau identificat în mod specific în
politicile naționale sau de educație de stat. Cadrul de referință pentru bunăstarea
elevilor în învățământul de stat variază considerabil în funcție de abordările
individuale ale cadrelor didactice, fără să fie legiferat. La nivelul Liceului
Teoretic Teiuș, Alba, considerăm ca necesară abordarea acestei tematici și în
cadrul orelor de dirigenție cu scopul creării unor clase coezive, a creșterii încrederii
în sine a elevilor, a stabilirii și menținerii unei stări de bine generatoare
de învățare” a declarat prof. Marius Cosmin Pintea, directorul unității de învățământ.
Proiectul „Învățare cu Stare De Bine” este
finanțat prin programul Start ONG,
program lansat de Kaufland România
și implementat de Asociația Act for
Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și
cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start
ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat
ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de
inițiativă.
luni, 9 mai 2022
„CDIdei în povești”, stil de viață sănătos în rândul elevilor Liceului Teoretic Teiuș, Alba, prin intermediul biblioterapiei
Aflat la cea de-a doua ediție, proiectul „CDIdei în Povești”, lansat în această lună în cadrul Liceului Teoretic Teiuș, Alba, își propune dezvoltarea unui stil de viață sănătos prin intermediul poveștilor, în rândul elevilor din ciclul primar.
Elevii vor descoperi ce înseamnă un stil de viață sănătos și metode prin care acesta va putea fi menținut. Temele abordate în cadrul proiectului respectă nivelul particularităților de vârstă ale elevilor și sunt: relațiile cu ceilalți, recunoștința și generozitatea, agresivitatea, empatia și asumarea responsabilității.
Acțiunile sunt implementate de Centrul de Documentare și Informare (CDI)
și Cabinetul de Asistență Psihopedagogică din cadrul unității de învățământ.
Ceea ce aduce nou această ediție a proiectului este că, pe lângă cele 30 de
activități de consiliere de grup realizate de profesor consilier școlar Popescu
Ioana-Mirela și profesor documentarist Popeiu Raluca, cei 100 de elevi
participanții și colegii lor mai mari, din clasele a III-a și a IV-a, vor fi invitați
să realizeze creații artistice (desene/ picturi) pe tema sănătății emoționale
și să le expună pe holul școlii în cadrul unei expoziții. Cele mai
reprezentative lucrări vor fi premiate.
„Sănătatea emoțională a elevilor este un punct de interes în parcursul
dezvoltării cognitive a individului. De aceea, prin intermediul acestui proiect
implementăm împreună cu elevii noștri activități de recunoaștere,
conștientizare și de dezvoltare a tehnicilor de gestionare a emoțiilor cu
ajutorul poveștilor terapeutice, având în vedere dezvoltarea armonioasă a
copiilor, generarea stării de bine în rândul elevilor și crearea unor caractere
umane puternice și echilibrate” a declarat prof. Marius Cosmin PINTEA,
directorul Liceului Teoretic Teiuș, Alba.
Proiectul „CDIdei în Povești” este finanțat prin programul Start ONG,
program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for
Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural.
Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este
cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor
tinere și instituțiilor non-administrative.