În
economia contemporană mondială a locurilor de muncă care necesită competenţe în
domeniul programării raportul este de 3 la 1 între locurile de muncă şi
absolvenţii unor şcoli ce dețin competențe în sfera tehnologiei computerelor.
De asemenena se cunoaşte faptul că astăzi competenţele cheie în utilizarea
calculatorului sunt reitarate atât la nivel european cât şi la nivel mondial ca
fiind competenţele de bază ale secolului XXI. Cu toate acestea 90% din şcoli,
la nivel mondial, nu predau informatică și elementele de bază ale programării.
La nivel de unitate şcolară, Liceul Teoretic Teiuş, prin alăturarea la Hour of Code, doreşte promovarea ideii că
programarea este simplă, socială şi oricine poate învăţa măcar elementele de
bază ale acesteia.
Evenimentul
internaţional Hour of Code,
la care România a aderat anul acesta, este o campanie care oferă profesorilor şi
elevilor din întreaga ţară, posibilitatea să participe la o introducere
distractivă în tainele programării. Obiectivul campaniei Hour of Code este
de a atrage toţi elevii din România de la grădiniţă până la facultate şi
profesorii, indiferent de pregătirea pe care o au, să participe la un eveniment
de o oră, în care să se evidenţieze faptul că programarea nu este complicată.
În
acest an evenimentul este susţinut de Barack Obama, Bill Gates, Mark Zukerberg,
guverne ale ţărilor din Europa şi lideri de opinie din întreaga lume, care, împreună,
susţin că, la nivel globat, tot mai mulţi copii ar trebui să înveţe programare.
Astfel în săptămâna 8-14 decembrie 2014, Liceul
Teoretic Teiuş a susţinut orice profesor, indiferent de pregătirea pe care o
are, să parcurgă alături de elevi o oră în care să facă o scurtă introducere în
programare.
Activitățile
desfășurate s-au focusat pe dezvoltarea
competenţelor de programare, utilizarea materialelor video (tutorialelor) ca
instrumente de învăţare, utilizarea competenţelor de limbă engleză pentru
participarea la evenimentul Hour of Code
și practicarea limbajelor de codificare a informaţiilor.
Coordonatorii
proiectului la nivel de unitate școlară, dir. adj. prof. Marius Cosmin Pintea
și prof. Erika Tunde Venter, susțin că trăim într-o lume înconjurată de tehnologie, o
realitate pe care o experimentăm zi de zi, şi ştim, noi ca profesori, că orice
domenii ar alege elevii noştri, ca adulţi, capacitatea lor de a reuşi va
depinde tot mai mult de înţelegerea modului în care funcţionează tehnologia.
Evenimentul Hour of
Code este organizat de Code.org, o organizație non-profit dedicată
extinderii educației cu privire la tehnologia computerelor și programare. Prin
implementarea activităților evenimentului se are în vedere promovarea în școli
și creșterea participării femeilor, dar și a elevilor ce aparțin minorităților,
la dezvoltarea competențelor de programare utilizate în noile tehnologii
contemporane.