Începând cu anul 2001, pe data de 26
septembrie se sărbătorește la nivel european Ziua Europeană a Limbilor. Pentru
Liceul Teoretic Teiuș este deja o tradiție să marcheze acest eveniment
important, nu doar într-o singură zi, ci pe parcursul unei întregi săptămâni,
sub coordonarea profesoarelor Bârlog Elena, Oltean Corina, Romina Pop (ciclul
liceal) şi Gabriela Lascu (ciclul gimnazial).
În perioada 23-26 septembrie 2019,
elevii de la liceu au arătat unicitatea și frumusețea limbilor europene, precum
engleza, franceza, italiana, spaniola, bulgara, maghiara etc. prin diverse
activități: discuții despre importanța cunoașterii limbilor străine, expoziție
de planșe, machete, recital de poezie, karaoke. La nivel gimnazial elevii au
realizat planşe, prezentări Power-Point, au recitat poezii.
Ca de fiecare dată, elevii noştri au
răspuns prompt la activităţile extracurriculare propuse, au dat dovadă de
creativitate, iar lucrările lor au fost recompensate prin premii. În cadrul
acestui proiect important, s-a organizat un concurs de planşe şi machete la
nivelul ciclului liceal. În urma voturilor, câştigătorii sunt: secţiunea
planşe: locul I – Mihaela Medrea, Rebeca Daisa
(XIIR) locul II – Denisa Lodroman, Camelia Sima
(XI R), locul III – Cătălina Foriș ( X
R), David Foriș ( IXR ); secţiunea
machete: Paul Cristea, Carlos Godja,
Gabriel Roşca (XIIR), Maria Vereșiu,
Oprița Alina ( XII R) Maria Briciu , Robert Truța ( XII R ), Boca Valentin,
Luisa Săbăduș, Andra Sîrbu, Alisia Oprița ( XII R). Felicitări tuturor
elevilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu