marți, 21 mai 2013

EuROpa Casa Noastră

EuROpa, Casa Noastră, Anul european al cetățeanului, UE – istorie, tradiție și valori

Austria
Mottoul Uniunii Europene, „Unitate în diversitatea”, a fost folosit pentru prima dată în anul 2000. Acesta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea și prosperitatea, acceptând totodată să-și deschidă spiritul către culturile, tradițiile și limbile atât de diverse ale continentului nostru.
Din anul 2007, odată cu aderarea României ca stat membru al Uniunii Europene, românii s-au alăturat acestei devize cu scopul de a promova valorile europene prin respectarea diversității lor și promovarea culturală a acestora.
Proiectul EuROpa, Casa Noastră, Anul european al cetățeanului, UE – istorie, tradiție și valori, implementat de Liceul Teoretic Teiuș, accentuează diversitatea culturală a Europei (tradiții, istorie și valori autentice) și aduce în prim plan cunoașterea responsabilităților (drepturi și implicare în societatea europeană) de cetățean european.
România
Astfel proiectul este structurat pe trei activități distincte la care elevii sunt solicitați să participe:
1.     Literatura europeană – personaje de poveste: activitatea pune elevul în situația de a re-crea operelor marilor scriitori europeni prin punerea în scenă a personajelor din diferite povești. Elevii sunt solicitați să recunoască personajele și să le selecteze în funcție de naționalitatea autorilor.
2.     Cetățean în Europa – drepturi și responsabilități: activitatea implică elevii în cunoașterea și conștientizarea activă a beneficiilor aduse de integrarea României în Uniunea Europeană, atribuirea în mod personal a drepturilor și responsabilităților de cetățean european prin cunoașterea organismelor și instituțiilor europene și formarea atitudinilor corecte față de reponsabilitățile asumate.
Marea Britanie
3.     Europa, casa noastră – istorie tradiții și valori: diversitatea culturală a Europei, prin individualizarea fiecărei țări, membră a Uniunii Europene, reprezintă punctul de pornire, al elevilor, în cercetare documentară, misiunea fiind de reprezentarea unei țări din Europa, folosindu-se de elementele specifice și definitorii, de obiceiurile și tradițiile care diferențiază statele, și de istoria fiecăreia dintre acestea.

luni, 22 aprilie 2013

Campania Globală pentru Educație, Ediția 2013

Fiecare copil are nevoie de un profesor. Profesori bine pregătiți pentru toți copiii
Completează chestionarul aici. Părerea ta contează!

Obiectivele activității:
Să înţeleagă de ce profesorii sunt foarte importanţi pentru succesul învăţării;
Să discute problema lipsei cadrelor didactice calificate, cu care se confruntă ţări din întreaga lume;
Să solicite factorilor politici să acţioneze pentru a acoperi lipsa de cadre didactice.

La finalul campaniei, participanții vor fi capabili:
Să aibă o imagine a importanţei profesorilor;
Să înţeleagă că, în unele state, copiii nu beneficiază de educaţie din cauză că nu sunt suficienţi profesori;
Să participe la o acţiune/activitate prin care să solicite creşterea numărului de cadre didactice calificate, astfel încât să se acopere lipsa existentă în prezent.

Cadre didactice participante: prof. Marius PINTEA, prof. Gabriela LASCU, prof. Nicoleta CÂMPEAN, prof. Ana BREAZ, prof. Romina POP, prof. Mihaela SUĂRĂȘAN, prof. Adriana POPA, înv. Simona BORBELY, prof. Corina RADU.
Invitaţi speciali: primarul oraşului Teiuş, dr.ing. Mirel HĂLĂLAI, director prof. Octavian Mihai RUSU, dir.adj. Romana ŞUFANĂ

miercuri, 27 februarie 2013

Horea, fiul Apusenilor

HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN - modele de urmat


Răscoala lui Horea, Closca și Crișan a avut un răsunet destul de puternic, atât în literatură, cât și în istorie, explicabil prin amănuntele de un crud dramatism, care oferă de la sine subiecte literare, dar și importanta semnificație pe care i-a dat-o ideologia liberală a veacului XIX. Se poate observa că literatura românească a răscoalei urmează de aproape cercetările istorice.
Proiectul își propune tratarea acestei teme din dublă perspectivă: istorică și literară, dorind să evidențieze importanța națională a evenimentelor conduse de Horia, Cloșca și Crișan.
Activitățile proiectului:
Prezentarea cadrului istoric al evenimentului și amprenta pe care a lăsat-o asupra evoluției poporului român.
Vizionarea documentarului „Gorunul lui Horea”- un documentar care tratează răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, punând un accent deosebit pe dăruirea şi iubirea față de țară a celor menţionaţi.
Vitejia, curajul, dragostea de ţară, dedicarea sunt calităţi dovedite de Horea, Cloşca şi Crişan care au influenţat creaţiile literare, fiind cântate de mulţi autori importanţi ai literaturi noastre. Medalionul literar a cuprins recitarea unor poezii care au ca temă calităţile menţionate. Acestea au fost pregătite de:
1. Rațiu Andreea, Bisericuța din Albac de Octavian Goga;
2. Nistor Adelina, Horia de Victor Eftimiu;
3. Boțan Alina, Lancia lui Horia, trista prada de Ion Mărgineanu;
4. Smajlovic Amela, Horia de Petru Anghel;
Vizionare unui colaj de imagini, prezentând locurile natale ale celor trei mari reprezentanți ai poporului român: Horea, Cloşca şi Crişan, având ca fundal sonor cântecul Lancea lui Horea, interpretat de Cristian Buica şi versuri de Adrian Păunescu.
Prezentarea cărţii Horia – mare împărat de Ion Mărgineanu, realizată de eleva Bordeianu Georgiana din clasa a VII-a B; Cartea este o antologie de poezie dedicată marelui erou național: Horea;
Înmânarea diplomelor de participare la Olimpiada de istorie, faza zonală.
Audierea melodiei Noi suntem cei chemaţi să apărăm, interpretată de Corul Bărbătesc din Finteuşul Mare, care prin versurile ei trasează responsabilitatea iubirii de țară pe umerii generaţiilor contemporane.
Invitați: d-ul primar Mirel Hălălai, d-ul Virgil Grosu, prof. Ion Ardelean, d-ul director Octavian Rusu, d-na director adjunct Romana Şufană şi doamnele profesoare Nicoleta Cîmpean şi Teodora Ancateu.