Proiectului „LTT4EU”
(Liceul Teoretic Teiuș pro Europa) organizat în cadrul Liceului Teoretic Teiuș
și coordonat de prof. Marius Cosmin Pintea, care a avut ca scop general
implementarea unor activități pe teme europene, oferirea elevilor informații
despre Uniunea Europeană și acces la materiale informative, promovarea
campaniei „Europa, casa noastră” în rândul altor școli, promovarea
activităților derulate în presa locală, aducerea unor invitați speciali care să
le vorbească elevilor despre importanța aderării la Uniunea Europeană, a fost
clasat pe locul al III-lea din 229 de proiecte participante la concurs, fiind
evaluat cu 26 de puncte din maximul de 30 de puncte. Criteriile care au fost
luate în calcul la evaluarea proiectelor au fost: impactul campaniei
(participanți, număr acțiuni, invitați speciali, implicarea comunității),
originalitatea activităților realizate, mediatizarea și follow up –ul acestora.
Activitățile
derulate în cadrul proiectului „LTT4EU” au vizat în mod direct temele propuse
astfel încât plaja mare a obiectivelor stabilite a oferit posibilitatea
implementării unei mari varietăți de activități. Printre obiectivele propuse de
proiect, pe domenii de activitate, amintim: domeniul
lingvistic - promovarea bogăției lingvistice și culturale a Europei și
încurajarea învățării pe tot parcursul vieții, domeniul documentar - motivarea folosirii resurselor
infodocumentare multilingve / poliglote, domeniul
social - constientizarea apartenenței României la Uniunea Europeană prin
promovarea unor valori de integrare socială, identificarea rolului dimensiunii
de gen în educație, învățarea unor strategii de promovare a educației pentru
copiii cu dizabilități, sensibilizarea elevilor şi îndrumarea lor către
promovarea unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător, responsabilizarea
societăţii civile prin informare, conştientizare şi educare, formarea unui
comportament civic în acord cu principiile reiterate la nivel european, domeniul cultural - deschidere
culturală - cunoașterea și intrarea în contact cu alte culturi europene, educarea
elevilor ca buni cetăteni europeni prin promovarea obiceiurilor traditionale,
autentice pe fondul diversității UE, cultivarea spiritului patriotic în context
european și domeniul informațional - folosirea tehnologiei
informației și comunicării – utilizarea platformei eTwinnig, cunoașterea
riscurilor în navigarea pe Internet, folosirea la maximum a Internetului ca
resursă informațională în scopul dezvoltării autonomiei documentare.
În conceperea parcursului acestui proiect s-a avut în vedere dimensiunea europeană a educației care se concretizează în formarea cetățenilor europeni înzestrați cu informații și competențe europene, educați în spiritul valorilor europene și care au cultură, conștiință și identitate europeană. Din această perspectivă dimensiunea europeană facilitează formarea identității culturale și morale a elevului.
În conceperea parcursului acestui proiect s-a avut în vedere dimensiunea europeană a educației care se concretizează în formarea cetățenilor europeni înzestrați cu informații și competențe europene, educați în spiritul valorilor europene și care au cultură, conștiință și identitate europeană. Din această perspectivă dimensiunea europeană facilitează formarea identității culturale și morale a elevului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu