În perioada 14 – 19 martie 2016
Telecentrul Liceul Teoretic Teiuș a derulat o serie de activități în cadrul
Campaniei Naționale „Hai pe Net!”, ediția 2016, care au avut ca obiective
promovarea accesibilității web, promovarea TIC pentru favorizarea angajării
tinerilor și furnizarea unor traininguri de scurtă durată în utilizarea noilor
tehnologii.
Accesibilitatea web a fost subiect de
discuție pentru elevii Liceului Teoretic Teiuș în cadrul Campaniei „Hai pe
net!”, constituindu-se ca obiectiv de conștientizare a opiniei publice și
atenționând asupra nevoilor de utilizare a platformelor Internet de către persoanele cu deficiențe de vedere.
Pe de altă parte, pe
parcursul perioadei de campanie, tinerii și elevii au fost încurajați să își identifice competențele și
abilitățile TIC, să-și creeze un CV demn de atenția instituțiilor educaționale
sau ale angajatorilor utilizând platforma http://yourock.jobs/ro și să acceseze aplicația de analiză a competențelor
transversale TIC pentru tineri disponibilă la www.skillage.eu.
De asemenea, elevii Liceului Teoretic
Teiuș au furnizat traininguri de scurtă durată sub denumirea „Hai pe net,
bunicule!”. La cursurile de formare au participat 11 persoane din cadrul
Clubului de Seniori Teiuș care, au făcut primul clic pe Internet sub îndrumarea
nepoților lor. Bunicii au fost încurajați să utilizeze calculatorul și să
acceseze Internetul cu scopul informării, procurării unor bilete de tratament
sau de excursie, precum și cu scopul socializării, utilizând platformele
specializate. Atenția bunicilor a fost canalizată și spre utilizarea
dispozitivelor mobile, în mod special a tabletelor, elevii inițiindu-i în
navigarea pe Internet cu scopul căutării unor informații utile.
„Internetul pune la dispoziția omului
modern o multitudine de avantaje care îi îmbunătățesc viața, oferindu-i
modalități diverse de a economisi timp și bani, și de a petrece timpul liber
socializând. Pe de altă parte, Internetul prezintă și anumite pericole pe care,
orice utilizator ar trebui să le cunoască. Cele două idei sunt axele esențiale
ale Campaniei Naționale „Hai pe Net!” la care Liceul Teoretic Teiuș, în calitate
de Telecentru, a aderat, derulând activități specifice acesteia” a transmis
prof. Marius Pintea, directorul unității de învățământ și coordonatorul
proiectului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu