Se afișează postările cu eticheta campanie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campanie. Afișați toate postările

vineri, 22 decembrie 2017

Campania locală de voluntariat „Cozonacul de Crăciun” organizată de Liceul Teoretic Teiuș, Alba

În perioada 18 – 22 decembrie elevii Liceului Teoretic Teiuș, Alba, pe lângă participarea la procesul educațional au derulat activități extracurriculare diverse în cadrul campaniei de voluntariat „Cozonacul de Crăciun”. În acest context, elevii Liceului Teoretic Teiuş şi comunitatea locală, s-au mobilizat, ca prin efortul lor să contribuie la realizarea unor mici cadouri, ce au fost dăruite, în semn de solidaritate, în preajma sărbătorilor de iarnă, copiilor aflați în situația de risc social.
Proiectul a comportat 4 etape: identificarea grupului țintă, strângerea de fonduri sau resurse materiale, realizarea și distribuirea cadourilor.
În prima etapă s-au identificat 108 preșcolari și elevi aflați în situații dificile și cu o stare financiară precară, constituindu-se astfel grupul țintă, beneficiarii direcți ai campaniei.
A doua etapă s-a concretizat prin organizarea, conform tradiţiei, a unui târg de Crăciun unde au fost comercializate obiectele decorative confecţionate de copiii de la grădiniţă, de elevii claselor I – IV, felicitările şi jucăriile donate de elevii claselor V–VIII, obiectele de îmbrăcăminte donate de elevii claselor IX – XII, obiecte decorative realizate de elevii claselor a X-a şi felicitări realizare de elevii claselor a IX-a. Au fost comercializate, de asemenea şi picturi realizate de elevii Cercului de pictură al Liceul Teoretic Teiuş, coordonaţi de dl prof. Călin Cotoară, cu sprijinul Clubului Rotary Teiuş, elevii demonstrându-și abilitățile și competențele de antreprenoriat.
Etapa de realizare și distribuire a cadourilor de către voluntarii campaniei "Cozonacul de Crăciun" le-a oferit oportuniatea de a experimenta că bucuria de a dărui poate fi mai puternică şi mai profundă decât bucuria de a primi. Astfel, în data de 20 decembrie, voluntarii au dăruit pachetele celor 21 de elevi beneficiari din clasele ciclului primar de la Liceul Teoretic Teiuş, celor 36 de elevi beneficiari de la Centrul Cultural Educaţional Multifuncţional PRO Romanes Teiuş precum și celor 17 copii beneficiari de la Asociaţia "Sfântul Apostol Petru" din Teiuş, iar în data de 21 decembrie, ultima zi a campaniei, cei 35 de beneficiari din Căpud, şcolari şi preşcolari, i-au întâmpinat pe Moş Crăciun, pe Crăciuniţa lui şi pe membrii Consiliului Elevilor – voluntari ai campaniei, cu cântece şi poezii.
Scopul proiectului este redescoperirea solidarităţii umane şi a tradiţiilor româneşti specifice Naşterii  Domnului precum și sprijinirea persoanelor care se confruntă cu o situaţie materială precar, sensibilizarea opiniei publice şi stimularea acesteia asupra problemelor cu care se comunitatea locală și educarea copiilor în spiritul democrației și voluntariatului.
„În cadrul campaniei „Cozonacul de Crăciun” liceenii au reușit să înțeleagă că a fi voluntar înseamnă să ai puterea de a schimba lumea, să ai șansa de a te descoperi sau a te redescoperi, precum și să trăiești un sentiment inegalabil de împlinire sufletească. Campania a reunit voluntariatul, înțeles ca expresie a democrației, cu oportunitatea de implicare activă în viața comunității prin: atitudine, dorința de a fi mai bun și responsabilizare socială. Cred că follow up-ul acestei acțiuni va deschide noi orizonturi în modul de raportare al elevilor față de societatea și comunitatea în care trăim” ne-a declarat directorul unității de învățământ prof. Marius Cosmin PINTEA

Organizatorul, Liceul Teoretic Teiuș, Alba – Consiliul Elevilor Teiuș s-a bucurat de sprijinul acordat de partenerii proiectului: Primăria Teiuș, Poliția Teiuș, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Casa Corpului Didactic Alba, Clubul Rotary Teiuș.onal au derulat activități extracurriculare diverse în cadrul campaniei de voluntariat „Cozonacul de Crăciun”.

joi, 23 februarie 2017

Profesorii pentru învățământul primar, cadre didactice ale Liceului Teoretic Teiuș și profesioniști în domeniul socio-educațional în cadrul proiectului „Centrul cultural educațional multifuncțional Prorromanes” s-au întâlinit în ședință de lucru

Cadrele didactice ale Liceului Teoretic Teiuș au participat la o ședință de lucru în calitate de profesionoști socio-educativi în cadru proiectului „Centrul multifuncțional educațional și cultural <PROROMANES>”. Obiectivul principal al întâlnirii a fost discutarea și identificarea unor soluții de a îmbunătăți frecvența și situația școlară pentru copiii aflați în prag de abandon școlar și/sau insucces școlar.
„Centrul multifuncțional educațional și cultural <PROROMANES>” și-a stabilit ca obiective furnizarea de servicii socio-educaționale în cadrul centrului, înființarea unui program pentru școala părinților, derularea unei campanii despre importanța școlii în comunitate și crearea unei rețele de specialiști locali în domeniul socio-educațional.

duminică, 21 februarie 2016

Campania Hai pe Net 2016 - fii alături de noi! 14 - 20 martie 2016

Ediția Hai pe Net 2016 susține în acest an realizarea următoarelor obiective și activități:
1. Promovarea accesibilității web;

Această componentă a campaniei Hai pe Net este nouă în anul 2016! Aceasta a fost inclusă ca și o prioritate a campaniei din acest an pentru a conștientiza opinia publică și tinerii referitor la nevoile de accesibilitate web în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere. Campania este susținută de către Fondul ONG în România prin EEA Grants.
2. Promovarea TIC pentru favorizarea angajării tinerilor;
a. Sprijiniți TINERII să își identifice competențele și abilitățile latente pe care nici măcar nu știau că le au. Platforma http://yourock.jobs/ro îi va ajuta să-și creeze un CV demn de atenția instituțiilor educaționale sau ale angajatorilor!
b. Încurajați ELEVII și STUDENȚII să acceseze aplicația de analiză a competențelor transversale TIC pentru tineri disponibilă la www.skillage.eu
c. Testați competențele digitale ale participanților prin simularea unui examen IC3 – Digital Literacy certification. 45 de întrebări în 45 de minute cu rezultatul de punctaj afișat imediat. Certipro Education pune la dispoziția campaniei Hai pe Net 1000 de simulări gratuite IC3.
3. Primul clic;
Organizați cursuri, ateliere, evenimente, etc prin care să încurajați persoanele care nu au utilizat vreodată un
calculator sau nu au accesat vreodată internet-ul să facă primul clic alături de voi. Indiferent dacă aceștia se
familiarizează pentru prima dată cu un calculator sau un dispozitiv mobil (tabletă, telefon, etc) sau dacă pur și
simplu învață să caute informații utile pe internet – suntem pe drumul cel bun!
Mai multe detalii despre campanie găsești AICI

duminică, 13 decembrie 2015

Bazar în cadrul Campaniei „Cozonacul de Crăciun”

În luna decembrie când se apropie Sfânta Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului, așa cum Divinitatea L-a oferit în dar omenirii pe Iisus, fiecare dintre noi suntem datori să oferim în dar, de Crăciun, ceea ce i-ar putea face mai fericiți pe semenii noștri. Astfel, spiritul magic al Crăciunului i-a determinat pe elevii şi cadrele didactice ale Liceul Teoretic Teiuş, să demareze, şi anul acesta,  binecunoscuta campanie ,,Cozonacul de Crăciun''.
În data de 11 decembrie 2015 la nivelul unității de învățământ s-a organizat un bazar care a avut drept scop strângerea de fonduri pentru susținerea Campaniei „Cozonacul de Crăciun”. Elevii Liceului Teoretic Teiuș s-au mobilizat și de această dată realizând diferite obiecte, decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă, au strâns jucării, au realizat picturi și tablouri și au strâns sponsorizări.
Campania „Cozonacul de Crăciun” are ca obiective sprijinirea persoanelor care se confruntă cu o situaţie materială precară, sensibilizarea opiniei publice şi stimularea acesteia asupra problemelor cu care se confruntă copiii, susținerea persoanelor defavorizate prin strângerea şi distribuirea de produse, educarea elevilor în spiritul solidarității, dar și a practicării obiceiurilor tradiționale a Sfintri Sărbători a Nașterii Domnului. Campania vizează în mod deosebit copiii defavorizați.
Parteneri campaniei sunt: Primăria Orașului Teiuș, Clubul ”Rotary” Teiuș, Asociația de Părinți ai Elevilor Teiușeni, Poliția Orașului Teiuș, Inspectoratul Școlar Județean Alba.
„Prin această campanie ne dorim ca elevii Liceului Teoretic Teiuș să fie educați în spiritul valorilor europene: unitate, comunicare, toleranță, solidaritate, respect, egalitate, pluralism, democrație și libertate, cu un accent deosebit, de data aceasta, pe solidaritate” ne-a declarat prof. Marius Cosmin Pintea, directorul Liceului Teoretic Teiuș.